Suntem inconjurati de zgomot si raspunzatori pentru zgomotul sau armonia pe care o aducem in lume. Cuvintele sunt sunete, vibratii care ne afecteaza atat pe noi cat si pe cei din jur. Ce si cum vorbim ar trebui sa devina tot mai mult un act constient.
Nu ne dam seama cata energie mentala se pierde prin vorbire inutila.
In societate, a fi vorbaret e o calitate; a vorbi cu masura si chiar a tacea e considerat anti-social. A da replici si a dovedi punctul de vedere a devenit o ocazie pentru a ne dovedi superioritatea si eruditia.
Stim sa avem o parere despre orice dar nu mai stim sa ascultam fara a judeca. Cand suntem intr-o conversatie incercam cu tot dinadinsul sa umplem spatiile de tacere.
Ca atare, ne angajam energia in a vorbi cu si fara rost pentru a evita disconfortul creat de lipsa vorbelor. Cu totii am devenit experti in arta de a vorbi; ce-ar fi daca am urma calea intoarsa si am invata limbajul tacerii?
Tacerea care ne apropie...
Concentrandu-ne pe ce spunem uitam sa fim pur si simplu impreuna cu celalalt iar cuvintele, in loc sa ne uneasca, ne despart.
Sentimentul de comuniune nu se naste in schimburi de informatii, in dezbatere si analiza ci atunci cand esti prezent cu toata fiinta, cand te scufunzi in marea de pace si fericire din interior.
Linistea e substratul fiecarei fiinte, locul in care ne intalnim cu noi insine si cu celalalt, in profunzimea sa.
Exista experiente care nu se pot trai decat in liniste...
Mintea e redusa la tacere de evenimente precum admirarea unui peisaj superb din natura, apropierea de un bebelus, prezenta unui om sfant.
In acele momente, nu mai exista intrebari, dubii, nevoi, griji si probleme. Orice ai putea spune pare nesemnificativ, superficial si incomplet.
Nimicul tacerii contine totul: impacare, plenitudine, implinire. Cu adevarat, cele mai pretioase clipe ale vietii noastre sunt dincolo de cuvinte.
Cu drag,
Andreea.
