Te trezesti intr-o dimineata si nu te mai doare..Nu-ti mai pasa...Te trezesti singura in pat si pentru prima data dupa mult timp te simti linistita ca nu trebuie sa imparti bucatica ta de asternut cu nimeni si ca te poti bucura singura de razele soarelui care iti magaie usor obrajii si de mirosul de cafea pe care il simti atat de pregnant in fiecare molecula a fiintei tale..
Cred ca tristetea se duce atunci cand iti gasesti linistea, atunci cand gandurile tale nu mai sunt incurcate ca firele unui ghem, atunci cand totul devine foarte limpede dintr-o data, incat nici nu ai timp sa te dezmeticesti bine :)...
Cred că nici măcar nu îţi dai seama când se întâmplă asta. Doar deschizi ochii într-o zi şi te găseşti singură într-o cafenea cu miros de cafea proaspătă şi cărţi îngălbenite de timp, cufundată într-un fotoliu de piele maronie uzată, pe care nu te mai saturi să o atingi cu buricele degetelor. Şi te uiţi la oamenii din jur şi nu poţi să vezi decât frumuseţe. Vezi frumuseţe în felul în care îndrăgostii din faţa ta se ţin de mână, iar mâinile lor se împletesc atât de firesc, de parcă ar fi fost sculptate doar pentru a se găsi una pe alta. Vezi frumuseţe în pielea brăzdată de ani a bătrânei aşezată la fereastră şi te întrebi cât de multă iubire a cunoscut o inimă care a învins în lupta cu timpul, vezi frumuseţe în puterea ei de a zâmbi chiar şi după ce încercările vieţii nu au iertat-o mai mult ca sigur nici măcar pe ea. Vezi frumuseţe în zâmbetul amabil al tinerei care îţi aduce ceaşca mult aşteptată şi încerci să ghiceşti ce vise se ascund dincolo de ochii ăia negri aproape de nepătruns, ce voce oare face să roşească obrajii aceia fardaţi cu atâta grijă şi care mâini fericite de bărbat se joacă în părul ei lung şi moale, răsucindu-l pe degetele fericite şi mângâindu-l uşor pe spate?
Cred că e inevitabil să te doară. Cred că dacă eşti om şi îţi bate o inimă în piept, odată şi odată va fi un cineva care îţi va smulge sufletul cu mâinile goale fără anestezie sau sterilizare, fără să-i pese dacă te doare acum sau vei fi infectat cu durere după. Cred că limita durerii va creşte cu fiecare dată când altcineva va repeta operaţia asta pe cord deschis şi cu fiecare durere tot mai mare vei fi şi tu surprins de câte poţi duce, până când experienţa te va învăţa să nu mai laşi pe oricine să pună mâinile murdare pe tine.
Dar, în final, nu poţi învăţa decât astfel: iubeşti, te doare, te vindeci, iubeşti din nou… Chiar şi durerile sunt, în cele din urmă, oportunităţi, chiar dacă pe moment întunericul în care te afli nu îţi permite să vezi asta, chiar dacă atunci când te doare eşti şi orb, şi surd, şi plin de amărăciune. Dar o îţi dai seama în dimineaţa în care o să te simţi din nou tu, iar inima o să-ţi bată cu putere în piept, pregătită să se bucure din nou de viaţă. Şi asta se va întâmpla după fiecare lovitură, şi vei trece de fiecare dată peste durere oricât de mare ar fi ea şi vei învăţa să ierţi şi să uiţi, pentru că nimeni nu este de neînlocuit şi niciun obstacol nu este de netrecut atâta timp cât tu faci nebunia de a crede asta.
Cu drag,
Andreea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu